Apa, darul divin... ( II )

O trăsătură caracteristică al conceptului arab de arhitectură este încadrarea apei în peisaj, pentru înfrumusețarea orașelor, palatelor și grădinilor.
Administrarea și distribuirea prețiosului element-dar al lui Allah- se făcea cu ajutorul apeductelor,canalizărilor și cisternelor(aljibes). Era necesară și pentru a uda grădinile de legume și parcurile  și pentru bazinele cu pești.
Apa murmura în fântânile arteziene care răcoreau încăperile și curțile interioare(patios).Bazinele și eleșteiele (albercas y estanques) reflectau, asemeni oglinzilor, albastrul cerului și dantelăria arcadelor.

Bazinele și havuzurile erau elemente esențiale în arhitectura grădinilor islamice, din Persia până în El-Andalus.
Se estimează că în timpului Califatului de Cordoba existau 50 000 de vile pa valea Guadalquivirului și toate aveau curți interioare cu grădini care foloseau din abundență apa.
W.Irving povestește că Mohamed I, creatorul Alhambrei, petrecea multe ore în grădinile palatului pe care le ornamentase generos cu plante cele  mai rare ți cele mai frumoase...

Pe ziduri și pe fântâni se păstrează imnuri de laudă închinate superbului element cristalin, care cu murmurul său muzical încântă auzul fiecărui vizitator.