Despre mine

Fotografia mea
Veselă, sociabilă, visătoare

duminică, 17 noiembrie 2013

Legendele Alhambrei ( III ) : Comorile vrăjite

Pentru cei cărora le plac poveștile...


O legendă povestește că Boabdil, înainte de a părăsi Alhambra, a poruncit ca toate comorile sale să fie ascunse într-unul din turnurile palatului. Un soldat a fost împins în camera cu comori cu misiunea de ale păzi. Ușa s-a închis în urma lui iar un mag, a făcut o vrajă meșteșugită pentru ca turnul să rămână ascuns privirilor tuturor. Iar soldatul a rămas pentru totdeauna prizonier în turn.
Lui Boabdil i s-a părut crudă această vrajă și a cerut magului câteva condiții pentru ca soldatul să poată ieși din când în când la lumina zilei. Magul a stabilit ca la fiecare trei ani soldatul să poată ieși afară și să încerce să-și răscumpere libertatea. Acest lucru era posibil numai dacă ar fi întâlnit pe cineva care ar fi fost de acord să plătească răscumpărarea cu trei monede care să îndeplinească trei condiții:  să fie imprumutate,(”prestadas”), să fie considerate împrumutate spre folosul celui care le împrumuta (”pensadas”), iar fiecare monedă să fie, în ordine, dublul cel dinainte ( ”dobladas”). Numai dacă va reuși să îndeplinească aceste condiții soldatul va fi liber. Se pare că nu a reușit niciodată.

duminică, 27 octombrie 2013

Yusuf Abdul Hagig



Note de lectură

Pentru călătorul subjugat de interesul deosebit pentru istorie și poezie, Alhambra este un loc desăvârșit de venerație. Zeci de legende și tradiții, adevărate sau imaginate, zeci de cântece (”romances) arabe sau spaniole, de dragoste, de război și de cavalerie sunt legate de dăinuirea acestei fortărețe orientale.
Monarhul care a desăvârșit și înfrumusețat Alhambra a fost Yusuf Abdul Hagig, urcat pe tronul Granadei în anul 1333. Era un rege generos, iubitor de pace și de cultură. În timpul său s-a construit frumoasa Poartă a Dreptății, la intrarea cea mare a fortăreței. A fost terminată în1348.
Geniul suveranului imprimă gustul pentru lux și rafinament.
”Nobilii din Granada, imitând gustul suveranului, au umplut orașul cu  grădini și palate splendide, în care pardoselile erau din mozaicuri iar pereții și tavanele erau împodobite cu stucaturi bogate, pictate în aur și albastru și în alte culori strălucitoare”...(W.Irwing)
Un scriitor arab al vremii nota: ”Pe timpul lui Yusuf Granada era un vas de argint umplut cu smalade și rubine.”
În  anul 1354  pe când regele se ruga în moscheea din Alhambra, un  nebun  s-a apropiat de el și l-a înjunghiat.
S-a stins foarte repede, din păcate. A fost depus într-un mormânt impresionant de marmură albă. ”Un epitaf lung, săpat cu litere de aur pe un fond albastru vorbește despre virtuțile dispărutului ”...
Astăzi acest monument nu mai există. Totuși numele lui a rămas înscris între delicatele și grațioasele podoabe ale Alhambrei”...

***
În Biserica Domnească de la Curtea de Argeș s-a găsit inscripționat pe un perete anul 1352. Yusuf a murit în 1354. Se poate spune cu certitudine că Yusuf  a fost contemporan cu ctitorul Bisericii Domnești.(n.a)

joi, 10 octombrie 2013

Alhambra, 1492

Washington Irwing
...umbrele nopții cad ca un zăbranic peste Curtea Leilor și își trimit întunericul în sălile alăturate. Nu există nici un alt ceas mai melancolic și mai în armonie cu legenda măreției trecute.”

    În astfel de ceasuri mă simt atras de Sala Dreptății*, ale cărei arcade înalte și sumbre se întind până la partea cea mai de sus a Curții. Aici, în prezența lui Fernando și a Isabelei, și a strălucitoarei lor curți, a avut loc ceremonia pompoasă a unei liturghii solemne, consfințindu-se ocuparea Alhambrei.
    Se mai recunoaște și acum, în pereți, crucea altarului sub care au oficiat marele cardinal din Spania și cei mai înalți demnitari religioși ai țării.

  
 Îmi închipui clipa în care acest loc s-a umplut de oștirea cuceritoare, amestec de prelați cu mitră și călugări tunși, de cavaleri îmbrăcați în zale de oțel și de curteni înfășurați în mătase.
    Crucifixe și cârje de prelați, alături de însemnele heraldice și steagurile aroganților conducători ai Spaniei, desfășurate de-a lungul încăperilor musulmane.
    Mi-l închipui pe Columb, viitor descoperitor al lumii, ocupând un loc modest dintr-un colț îndepărtat, umil și uitat spectator la acest spectacol.
    Mi-i închipui pe Regii Catolici prosternați în fața altarului, aducând mulțumirea lor pentru victoria repurtată, în timp ce pe sub bolțile palatului răsunau acordurile grave ale Te-Deum-ului.
    Dar închipuirile se șterg repede. Spectacolul se termină. Monarhul, călugărul și soldatul se întorc în uitare alături de musulmanii învinși.

M

joi, 19 septembrie 2013

Alhambra toamna






Din clipa în care m-am lăsat în voia reveriei a sporit curiozitatea mea de a ști și mai multe lucruri despre regii care au construit, reconstruit și înfrumusețat acest palat, simbol al măreției și gustului oriental...Numele lor se află încă în textele caligrafiate grațios  pe ziduri; aceste inscripții elogiază  forța și permanența dominației maure. Dar câte informații nu s-au pierdut între timp!
Generații după generații, acești mauri (moros) s-au străduit să stăpânească acest ținut andaluz.
Dar descendenții lui Muza și Tarik n-au crezut niciodată că vor fi alungați de pe aceste pământuri și că vor trece prin aceleași strâmtori prin veniseră odinioară, victorioși, străbunii lor...
M-am despărțit cu tristețe de Alhambra gândindu-mă că acest regat maur al Granadei nu a fost decât o vremelnică plantă exotică care nu s-a prins de pământul Spaniei. A rămas aici, doar ca o mărturie a acestei treceri, palatul Alhambra...




luni, 16 septembrie 2013

Alhambra - Tradiții locale

Pasiunea pentru povești

Spaniolii păstrează acestă pasiune orientală pentru povești și îndrăgesc nespus miracolele. Au o inclinație romantică spre aventură. Cred că în fiecare spaniol există un Don Quijote. Poveștile au ca motive constante legende miraculoase despre sfinți sau despre actele de bravură ale cavalerilor sau contrabandiștilor de odinioară.
Dar nu există temă mai pasionantă decât aceea a tezaurelor îngropate de mauri. Fiecare turn, foișor sau palat ruinat are legenda sa despre un tezaur ascuns și legat de o vrajă. Pentru că în timpurile diferitelor conflicte orașele și palatele își schimbau des stăpânii, iar aceștia, în speranța reîntoarcerii, își ascundeau banii și bijuteriile în ziduri, în fântâni, în pământ. Și este adevărat că, din când în când, după sute de ani, s-au găsit astfel de tezaure.
Iar Alhambra are cele mai multe povești de acest fel. Se spune că s-a găsit un vas de pământ ars în care se aflau monede maure și scheletul unui cocoș care ar fi.fost îngropat de viu...O întâmplare ca aceasta a stimulat imaginația și nu există sală, boltă, sau turn despre care  să nu se creadă că ascunde comori fabuloase.


duminică, 15 septembrie 2013

W.Irving : ”Amintiri despre Boabdil” ( III )

 W.Irving :


”...am mers mai departe, ajungând la poalele munților Alpujarras. De pe una din colinele acestea se presupune că Boabdil s-a întors pentru ultima dată să privească Granada și de atunci această colină se numește Coasta Lacrimilor. Dincolo de ea, un drum de nisip, drumul exilului.
Am dat pinteni calului și am ajuns pe vârful unei stânci, unde  se spune că Boabdil ar fi plâns pentru ultima dată. Stânca se cheamă de atunci ”Ultimul suspin al maurului”. Aici durerea lui a fost mai amară ca oricând, pentru că mama sa, cea care îl ajutase în ceasuri de pericol și-i dăduse mereu curaj, i-ar fi spus: ”Faci foarte bine că plângi ca o femeie ceea ce n-ai știut să aperi ca un bărbat”, cuvinte care sună mai degrabă ca o mândrie de prințesă și nu ca o mângâiere de mamă.
Se crede că atunci  când episcopul Guevara i-ar fi povestit această întâmplare lui Carlos al V-lea, accesta ar fi exclamat : ”Dacă aș fi fost eu in locul lui sau el în locul meu, în loc să trăiesc în Alpujarras fără regat, mi-aș fi făcut mormânt din  Alhambra”

Boabdil (privind Granada)
(pictură de Alfred Dehodencq)

*Alpujarras  este o regiune istorică din Andalucia, împărțită între două provincii, Granada și Almeria, la poalele laturii sudice a munților Sierra Nevada. Aici a mai rămas un timp populația de origină maură, după cucerirea Granadei în 1492.

vineri, 13 septembrie 2013

W.Irving:Amintiri despre Boabdil ( II )

Boabdil declară război Regilor Catolici
(desen  de Jose Segrelles)

”N-a mai rămas nimic din Turnul celor  șapte pământuri pentru că întreg edificiul a fost aruncat în aer de către francezi. Totul e o ruină, dar se mai observă încă arcul porții pe unde a ieșit Boabdil, poartă zidită încă o dată, așa cum și-a dorit-o, cu piatră, pentru ca nimeni să nu mai poată să treacă prin ea.
Am părăsit locul acela și m-am urcat pe cal, mergând pe urmele nefericitului rege. Trecând peste Dealul Martirilor și înaintând pe lângă zidul grădinii unei mânăstiri cu același  nume, am coborât într-o vale prăpăstioasă...
Pe acest drum al durerii și-a început marșul înfrângerii nefericitul rege,ocolind privirile mulțimii...Trecând prin Poarta Morilor, continuându-mi drumul pe malul râului Genil, am ajuns la o cupolă, cândva moschee, unde se presupune că Boabdil a înmânat cheile orașului lui Ferdinand Catolicul.
De aici, la pasul calului am străbătut câmpia până la un sat apropiat unde se crede că l-ar fi așteptat familia și servitorii., trimiși  în afara Alhambrei cu o noapte înainte, pentru ca mama și soția sa să nu vadă umilința la care era supus...”

Plecarea în exil a familiei lui Boabdil
(pictură de Manuel Gomez Moreno)

joi, 5 septembrie 2013

W.Irving: ”Amintiri despre Boabdil”

”Am căutat poarta prin care Boabdil a părăsit pentru totdeauna Alhambra, atunci când a trebuit să cedeze totul. Dintr-un capriciu al spiritului său abătut și melancolic, ori poate, dintr-un sentiment superstițios, el i-a rugat pe Regii Catolici ca nimeni să nu mai circule pe poarta înfrângerii sale.
Din compasiune pentru el Regina Isabel a pus de a zidit poarta aceea. Și am întrebat în zadar unde ar putea fi. În cele din urmă, modestul meu servitor, Mateo Jimenez, mi-ar spus că trebuie să fie poarta zidită cu piatră, căci așa i-au spus tatăl și bunicul lui...
Ea se află pe o imensă ruină, cea care a fost ”la Torre de los siete suelos ”, faimos acum prin tot felul de misterioase legende”...

***
Una dintre aceste legende vorbește despre tezaurul imens pe  care Boabdil l-a ascuns într-o încăpere secretă.(W.Irvimg : ”El legado del moro ( ”Moștenirea maurului”).
Când Boabdil a ieșit  pentru a înmâna, în câmpie, cheile orașului Regilor Catolici, l-a lăsat pe Aben Comixa, vizirul său, să-i aștepte pe suveranii spanioli la Poarta Dreptății pentru a le da în primire fortăreața.




luni, 24 iunie 2013

Doi dintre regii Alhambrei.Istorie și legende

 1.Alhamar, fondatorul Alhambrei

”Maurii din Granada considerau Alhambra drept un miracol al artei și exista o legendă care susținea că regele care a întemeiat-o se dedica vrăjitoriei sau cel puțin alchimiei prin ale cărei mijloace și-a asigurat imensa cantitate de aur necesară construcției. In istoria arabă este cunoscut sub numele Muhamed Ibn-L`ahmar, devenit Alhamar, adică cel cu fața roșiatică.”
 El apare într-o pictură din Sala Regilor. ”El a fost cel dintâi din neamul Nasarilor care s-a așezat pe un tron de rege”...( W.Irwing). A murit în 1272 pe câmpul de luptă, doborât de o boală necunoscută.
***
Muhammad al XII-lea (Boabdill) - ultimul emir musulman al Alhambrei

”In Turnul Comarilor, imediat deasupra Salonului Ambasadorilor, există două încăperi boltite, despărțite printr-unculoar foarte îngust. Se spune că acestea au fost camerele în care Muley Abul Hassan și-a ferecat propria soție, pe virtuoasa sultană Aixa și pe fiul lor, nefericitul Boabdil.
Și-ntr-adevăr, nicio altă încăpere din turn n-ar fi fost mai potrivită pentru așa ceva. Pereții sunt de o grosime impresionantă și au ferestre mici, cu gratii de fier. Un balcon de piatră cu parapet scund înconjoară turnul pe trei dintre laturile sale. De aici, din acest balcon se presupune că regina Aixa l-a ajutat pe fiul ei să coboare, făcând frânghie din veșmintele ei și ale servitoarelor sale.

Aixa informată despre captivitatea fiului său Boabdil *
(desen de Jose Segrelles)
***
Boabdil el chico (cel mic, copilul).  A fost poreclit” el chico” nu din cauza înălțimii ci din cauza diferenței mari de vârstă dintre el și tatăl său...
Julio Quesada-Canaveral, duce de San Pedro de Galatino , în teza sa de doctorat despre Boabdil îl descrie astfel:
Boabdil era blond, de statură mijlocie, mai degrabă înalt și svelt, cu ochi limpezi și luminoși tenul palid și fire liniștită. Ținuta era majestuoasă, iar în momentele dificile a și-a arătat mereu inima vitează și aroganța neamului său. A fost brav în bătălii și , deși rănit, ca în bătălia de la Loja, și-a păstrat demnitatea de rege, demnitatea de rasă, demnitatea de bărbat inimos in ciuda tuturor amărăciunilor pe care le-a suferit permanent în sufletul și voința sa.”
In schimb tradiția și pictura  l-a reprezentat ca fiind brun, ca în tabloul ”La rendición de Granada”de Francisco Pradilla sau în serialul TVE  ”Requiem por Granada”unde aspectul fizic nu este respectat.
În serial, un Boabdil adolescent, comentează bunicului impresia pe care i-a făcut-o regina Isabel: ”demasiado blanca, y esos ojos tan azules, y el pelo amarillo... aquí haría raro, allí queda bien".(prea albă, cu ochii aceia atât de albaștri și cu părul galben ...aici ar fi o ciudățenie, dar acolo dă bine”)...

vineri, 14 iunie 2013

Et in Arcadia ego

 Palatul Alhambra și Sierra Nevada, Granada (vedere panoramică de la Alcazaba)

Și o poezie pe care am scris-o ceva mai târziu:

                       Granada- Alhambra

                Sub limpedele azur, în Granada
                mă plimb, împlinindu-mi un vis...
                În zare se-nalță Sierra Nevada,
                înghețată și albă : un alt Paradis.

                Murmurul dulce al apei din fântâni,
                muzical se aude în vaste încăperi...
                Mirtul și leandrii, sub ninsoarea de flori,
                împrăștie în aer parfumate-adieri.

                Cu intrigi, iubire, ambiții, putere,
                istoria și azi își deapănă firul...
                Cândva părăsit în plâns și durere,
                palatul Alhambra-își visează emirul...

Alhambra ,2008(Janina, Jurnal,Septembrie)


marți, 11 iunie 2013

Eu, în Granada,la Alhambra

 Eu, în 2008 la Alhambra

Și o poezie

                            La Alhambra...

                    E atâta vară în grădini
                    Și-atâta cer și-atâta soare !
                    Și leandrii sunt de floare plini.
                    Mireasma lor e amețitoare.

                    Palatele vrăjite-mi par
                    Dormind sub soarele tiran.
                    Și-n încăperi, dulci umbre apar
                    Șoptind versete din Koran...

                    Și murmură fântâni, cu dor...
                    Și povestesc întruna
                    Despre iubiri care nu mor
                    Din ”Nopți o mie una”...

Janina, Jurnal, Alhambra, 2008



duminică, 12 mai 2013

Poeme din palatele arabe ( II )


Dintre poemele minunat caligrafiate pe fântâni, pe arcadele ușilor sau ferestrelor, câteva, dintre cele mai frumoase, au fost traduse în spaniolă.
Minunatului poem scris pe Fântâna Leilor i se alătură: Poemul din Turnul Captivei, Poemul de pe poarta Comarilor, Poemul de pe fântâna prințesei Daraja,Poemul de pe arcul de intrare în foișorul Daraja,Poemul de pe porticul nordic al Palatului Generalife.
***
1. Poemul de pe poarta Comarilor

 Soy corona en la frente de mi puerta:
envidia al Occidente en mí el Oriente. 

Al-Gani billah mándame que aprisa
paso dé a la victoria apenas llame.

Siempre estoy esperando ver el rostro
del rey, alba que muestra el horizonte.

¡A sus obras Dios haga tan hermosas!
 

Traducere:
”Eu sunt coroană pe fruntea acestei porți,
Mă invidiază Orientul și Occidentul.

Invingătorul îmi poruncește ca degrabă
să las trecere  victoriei îndată ce mă cheamă .

Aștept mereu să văd chipul
sultanului, răsăritul pe care îl arată orizontul.

Operelor sale Dumnezeu să le dea frumusețe !”

(Notă: Al-Billah (învingător prin Allah) este porecla luată de Mohamed al V-lea după victoria de la Algecira,în  1369)

                                                ***
 În construcțiile arabe există nișe (tacas) în care se depozitau obiecte precum Coranul sau carafe cu apă.Un poem scris pe friza uneia dintre ele din Palatul Generalife ne spune:  

Taca en la puerta del salón más feliz
para servir a Su Alteza en el mirador.

Por Dios, qué bella es alzada
a la diestra del rey incomparable!

Cuando en ella aparecen los vasos de agua,
son como doncellas subidas a lo alto.

Regocíjate con Ismail, por quien
Dios te ha honrado y hecho feliz.

¡Subsista por él el Islam con fortaleza
tan poderosa, que sea la defensa del trono!
       


Traducere:
” Taca în salonul cel mai fericit
Spre a-i sluji Alteței Sale în foișor.

Doamne, cât de frumos se înalță
lângă neasemuitul sultan !

Când în ea sunt așezate vasele cu apă,
par ca niște domnițe ce stau la înălțime.

Bucură-te cu Ismail, pentru care
Allah te-a onorat și te-a făcut fericită.

 Să dăinuie prin el Islamul, cu o forță
 puternică, să fie apărarea tronului !”
       ***
Notă: traducerea din spaniolă: Janina Acsman Ivănescu

duminică, 21 aprilie 2013

Poeme din palatele arabe ( I )

 Literatura nazarí,-Poesía  nazarí

În cadrul civilizației nasaride se împodobeau cu inscripții caligrafice și cu compoziții poetice pereții încăperilor, arcurile și fântânile. În afara  frazei"Solo Dios es vencedor"  se întâlnesc, în scriere cufică cursivă poemele scrise de Ibn al Yayyab(1274-13490, Ibn al-Jatib(1313-13750 și Ibn Zamrak(1333-1393).
 1. Poem pe Fântâna Leilor (Taza de los leones).
(fragmente)
Bendito sea Aquél que otorgó al imán Mohamed
las bellas ideas para engalanar sus mansiones.

Pues, ¿acaso no hay en este jardín maravillas
que Dios ha hecho incomparables en su hermosura,
y una escultura de perlas de transparente claridad,
cuyos bordes se decoran con orla de aljófar?
 
Plata fundida corre entre las perlas,
a las que semeja belleza alba y pura.

***

A tan diáfano tazón,
tallada perla,
por orlas el aljófar remansado,
y va entre margaritas el argento,
fluido y también hecho blanco y puro.
Tan afín es lo duro y lo fluyente
que es difícil saber cuál de ellos fluye


” (Binecuvântat fie Acel care i-a dăruit imamului Modamed / frumoasele idei de a-și împodobi palatele
Poate nu există in această grădină minuni / pe care numai Domnul le-a făcut de necomparat in frumusețe,/
și o sculptură de perle de o limpezime transparentă,/ale cărei margini se impodobesc cu un tiv de fildeș?
Argint topit curge între perlele de o frumusețe albă și pură).
***
(Unei cupe atât de diafane,/ o perlă sculptată./cu margini de fildeș /și curge între margarete argintul, (ca un) fluid alb și pur.? Atât de asemănătoare sunt piatra și fluidul încât este greu de văzut care dintre ele curge)...


duminică, 7 aprilie 2013

Pisicuțe la Alhambra


Când am terminat vizitarea palatului și a minunatelor grădini am ajuns într-un fel de curte plină de turiști de toate națiile care fotografiau de zor niște ...pisici. Erau grațioase, colorate, simpatice, sociabile.Pentru că aparțineau acelui spațiu nu se sinchiseau de forfota din jurul lor. (Am făcut și eu câteva fotografii cu un telefon mobil dar nu am reușit nici până azi să le recuperez)... Dar, privindu-le, m-am gândit la poeții care au scris poezii despre aceste enigmatice feline. Nu mi-au venit în minte decât două nume: Charles Baudelaire și Jorge Luis Borges...
Recitind această mică însemnare de călătorie despre pisicuțele de la Alhambra am dorit s-o ilustrez aici cu o poezie a  lui Jorge Luis Borges: ” A un gato”,

No son más silenciosos los espejos
      ni más furtiva el alba aventurera;
eres, bajo la luna, esa pantera
      que nos es dado divisar de lejos.
Por obra indescifrable de un decreto
      divino, te buscamos vanamente;
      más remoto que el Ganges y el poniente,
      tuya es la soledad, tuyo el secreto.
Tu lomo condesciende a la morosa
     caricia de mi mano. Has admitido,
desde esa eternidad que ya es olvido,
     el amor de la mano recelosa.
En otro tiempo estás. Eres el dueño
de un ámbito cerrado como un sueño.

Unei pisici
 Păşeşti tiptil, că nici nu te simţim,
    Învăluită-n taină şi tăcere.
Sub clar de lună, eşti ca o panteră
    Pe care-n depărtare o zărim.
Parcă-mplinind porunci dumnezeieşti,
    Necontenit, zadarnic încercăm
    secretul nepătruns să ţi-l aflăm.
    Decât apusul mai bătrână eşti.
Primeşti a mâinii mele mângâiere,
    Spinarea-ncovoiată s-o-nfioare.
Din depărtări de veac vii şi uitare,
    Vieţuitoare-a unei alte ere.
Nu eşti de-aici, ci dintr-un loc închis.
Stăpână peste-un vast tărâm de vis.

* Traducere de Andrei Ionescu
* Poza: Gato a Generalife -Internet

duminică, 31 martie 2013

Balade despre Granada și Alhambra ( I )

 Note de lectură

1.ROMANCE DE ABENÁMAR   (Balada lui Abenamar)

 Baladele, ( în spaniolă ”romances”)sunt poeme cântate, tradiționale, anonime, mai degrabă populare, de o mare varietate tematică. Se transmiteau oral din sat în sat...
Balada lui  Abenámar este una din compozițiile cele mai cunoscute din Romacero Viejo, care cuprinde un grup de poeme anonime elaborate între secolele XIV - XV.
 Balada lui Abenámar se situează în epoca lui Juan al II-lea al Spaniei, înainte de sosirea Regilor Catolici în Granada. Abenámar este un cavaler maur...
Conținutul baladei este repartizat pe mai multe dialoguri...Regele întreabă despre castelele Granadei cu admirație:
¿Qué castillos son aquéllos?
¡Altos son y relucían!
(Ce castele sunt acelea?)
(Sunt impunătoare și strălucitoare)

Și Abenámar răspunde:

”-El Alhambra era ,señor,
y la otra la mezquita,
los otros los Alixares,
labrados a maravilla.
...
El otro es Generalife,
huerta que par no tenía;
el otro Torres Bermejas,
castillo de gran valía.

”(Este Alhambra ,domnule,
cealaltă este moscheea,
celelalte sunt Aixares,
lucrate cu minunăție.
...
Celălalt este Generalife,
grădină ce nu are pereche ;
Mai departe sunt Turnurile Roșii,
castel de mare valoare...).

Regele ar vrea să incorporeze Granada regatului său.Intenția sa este transpusă în metafora unei căsătorii,
—Si tú quisieses, Granada,
contigo me casaría;

 Dar este refuzat cu politețe.

Generalife

duminică, 24 februarie 2013

La Alhambra : Ahmed sau Despre iubire

Recitind capitolul ”Generalife” din cartea lui Washington Irving am regăsit povestea de iubire a prințului Ahmed.
***
Pentru a-l feri de pericolul iubirii tatăl său i-a construit chiar pe locul unde se află acum palatul Generalife un palat mai frumos decât toate ca să nu vadă niciodată un chip de femeie.
Cum prințul se plictisea grozav la lecțiile de filosofie, dascălul său l-a învățat graiul și cântecul păsărilor. Acum prințul putea să vorbească cu toate păsările cerului.
A venit primăvara și văzduhul s-a umplut de cântecele iubirii. Nelămurit, prințul l-a întrebat pe dascăl  ce este iubirea.
”Oh,principe! a exclamat dascălul...Nu asculta acest cântec seducător. Află că iubirea este pricina celor mai multe nefericiri ale umanității. Ea e cea care aduce amărăciuni și neînțelegeri între frați. Ea e cea care duce la crimă și războaie pârjolitoare. Ea aduce tristeți, zile de plictis și nopți de nesomn. Ea veștejește bărbăția și ruinează tinerețea. Allah să te apere, principe, să nu cunoști niciodată ce este iubirea. ”

Într-o dimineață o porumbiță urmărită de un șoim a intrat pe fereastra deschisă în camera prințului Ahmed.
Principele i-a vorbit ca unei ființe dragi, i-a oferit cele mai bune grăunțe...Dar ea rămânea mereu tristă și abătută.
”-Ce s-a întâmplat cu tine? a întrebat-o Ahmed. Nu ai tot ceea ce ți-ai dori?”
”-Nu! i-a răspuns porumbița. Cum să am tot ceea ce îmi doresc,dacă tocmai acum, în anotimpul iubirii sunt despărțită de alesul inimi mele ?”
”- Iubire?! Poți tu să-mi spui ce e iubirea ?”
”- O știu prea bine, principe! Este chinul celui ce trăiește singur, fericirea celor ce trăiesc in doi, cearta și dușmănia celor în trei. Marele mister și început al vieții; visul nebun al tinereții, desfătarea senină a celor maturi, nostalgia celui bătrân.”

***
Am recitit cu încântare povestea prințului Ahmed. Bineînțeles că și-a găsit și el  iubirea după multe încercări.
S-a căsătorit cu aleasa inimii, o prințesă creștină...
O poveste frumoasă despre vitejie și istețime, despre perseverență și toleranță...O poveste despre o iubire care a învins prejudecățile de rasă și religie.

luni, 21 ianuarie 2013

”Alhambra” - Jorge Luis Borges

Janina, Note de lectură
Grata la voz del agua
a quien abrumaron negras arenas,
grato a la mano cóncava
el mármol circular de la columna,
gratos los finos laberintos del agua
entre los limoneros,
grata la música del zéjel,
grato el amor y grata la plegaria
dirigida a un Dios que está solo,
grato el jazmín.

Vano el alfanje
ante las largas lanzas de los muchos,
vano ser el mejor.
Grato sentir o presentir, rey doliente,
que tus dulzuras son adioses,
que te será negada la llave,
que la cruz del infiel borrará la luna,
que la tarde que miras es la última.

Jorge Luis Borges Alhambra

duminică, 6 ianuarie 2013

Scriitori despre Alhambra ( I )

NOTE DE LECTURĂ
1.Washington Irwing :
(Povestiri din Alhambra)

” Spre sfârșitul șederii mele în Alhambra, vizitele maurului din Tetouan, cel pe care îl descoperisem cândva, la căderea serii așezat lângă fântână, au devenit mai dese și mai de folos pentru mine, căci străbătând împreună saloanele și curțile palatului, acesta explica mai toate inscripțiile arabe întâlnite în cale. Se străduia din răsputeri să fie cât mai fidele...) Toată aroma poeziei, îmi spunea el, se pierde la traducere. Cu toate acestea eu învățam foarte mult și înțelegeam mai bine ca oricând că n-a existat, poate, niciodată un monument mai caracteristic al unul timp și al unui popor decât Alhambra; fortăreață simplă pe dinafară,palat al voluptății pe dinăuntru, provocatoare și războinică prin creneluri și turnuri, răspândind poezie și farmec prin întreaga arhitectură vrăjită a saloanelor sale. ” 


2.Victor Hugo:
 Les Orientales”-
  Extras din orientala XXXI (Granada) din volum 


« L'Alhambra ! l'Alhambra ! Palais que les génies
  Ont doré comme un rêve et rempli d'harmonies.
  Forteresse aux créneaux festonnés et croulants
  Où l'on entend la nuit de magiques syllabes,
  Quand la lune, à travers les mille arceaux arabes,
  Sème les murs de trèfles blancs. »


(Alhambra! Alhambra! Palat pe care duhurile
 L-au aurit ca pe un vis și l-au umplut de armonii
 Fortăreață cu creneluri danttelate și ruinate
 Unde se aud noaptea magice silabe
 Când luna, printre miile de arce arabe,
 Presară zidurile cu trefle albe. )
Traducere: Janina

miercuri, 2 ianuarie 2013

Apa, darul divin... ( II )

O trăsătură caracteristică al conceptului arab de arhitectură este încadrarea apei în peisaj, pentru înfrumusețarea orașelor, palatelor și grădinilor.
Administrarea și distribuirea prețiosului element-dar al lui Allah- se făcea cu ajutorul apeductelor,canalizărilor și cisternelor(aljibes). Era necesară și pentru a uda grădinile de legume și parcurile  și pentru bazinele cu pești.
Apa murmura în fântânile arteziene care răcoreau încăperile și curțile interioare(patios).Bazinele și eleșteiele (albercas y estanques) reflectau, asemeni oglinzilor, albastrul cerului și dantelăria arcadelor.


Bazinele și havuzurile erau elemente esențiale în arhitectura grădinilor islamice, din Persia până în El-Andalus.
Se estimează că în timpului Califatului de Cordoba existau 50 000 de vile pa valea Guadalquivirului și toate aveau curți interioare cu grădini care foloseau din abundență apa.
W.Irving povestește că Mohamed I, creatorul Alhambrei, petrecea multe ore în grădinile palatului pe care le ornamentase generos cu plante cele  mai rare ți cele mai frumoase...
Pe ziduri și pe fântâni se păstrează imnuri de laudă închinate superbului element cristalin, care cu murmurul său muzical încântă auzul fiecărui vizitator.


vineri, 9 noiembrie 2012

Apa , darul divin...( I )


Canalul Regal (La Acequia Real), care a fost construit de Muhammad I, (secolul XIII) a permis aducerea apei din Darro; apa era înmagazinată în bazine( albercones) în Generalife și distribuită cu inteligență, printr-un întreg sistem de irigații în grădini, palate și întreaga cetate.
Iată ce spune în cartea sa Th.Gautier:

”Apele ajung în grădini pe un fel de rampă foarte înclinată, mărginită de ziduri groase ca niște parapete, ce susțin canalele făcute din țigle mari și scobite, prin care apele curg repezi sub cerul liber, susurând pline de veselie și de viață. La fiecare palier, din mijlocul unor mici bazine, țâșnesc jeturi îmbelșugate de apă ce-și înalță egreta de cristal până în frunzișul des al pădurii de leandru, ale cărei ramuri se încrucișează deasupra lor. Din munte șiroiesc ape de pretutindeni; la fiecare pas țâșnește un izvor și tot timpul auzi cum murmură lângă tine o undă ce-și schimbă drumul ca să meargă să alimenteze o fântână sau să aducă răcoarea la ră dăcina vreunui arbore...”




Arabii au ridicat arta irigației la cel mai înalt nivel; lucrările hidraulice pun în evidență o civilizație foarte avansată. Aceste lucrări rezistă și azi și numai datorită lor Granada este paradisul Spaniei...Arcadia

Și eu am trecut pe aici...
Janina , Jurnal, 2008